Așa l-a ratat Steaua pe Keșeru: „Trebuia doar să pun semnătura!”

Așa l-a ratat Steaua pe Keșeru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Claudiu Keșeru (26 de ani) a povestit pentru ProSport motivul pentru care a ales să evolueze în prima ligă din Franța, în dauna unei reîntoarceri în România, la Steaua.

Atacantul român a început deja demersurile pentru a deveni antrenor la finalul carierei sale de jucător.

ProSport te trimte în Champions League! Câștigă aici bilete la primul meci al Stelei în Ligă!

Luni dimineață semnai cu Bastia, iar seara UEFA anunța că nu exclude Steaua din Champions League. Dacă ai putea să dai timpul înapoi, ai aștepta decizia forului internațional?

Nu este adevărat că am așteptat verdictul, asta s-a vehiculat în presă. Eu mă bucur că Steaua nu a fost exclusă din Liga Campionilor. Și, chiar și la două săptămâni de la momentul în care am semnat cu Bastia, aș face același lucru.

Cât de avansate au fost negocierile cu Steaua?
Au ajuns până la ultima fază. Contract, tot. Trebuia doar să îmi pun semnătura și eram unul dintre ei. La final, decizia de a merge la Bastia a fost una pur sportivă.

De ce Bastia? De ce nu ai dat curs unei alte oferte pe care ai avut-o?
Antrenorul francezilor m-a sunat foarte devreme, cred că undeva prin aprilie, pe 10. Eram sigur atunci că Bastia e viitoarea echipă la care o să evoluez din sezonul următor.

ProSport te trimte în Champions League! Câștigă aici bilete la Steaua – Vardar

Și Steaua?
Apoi a venit oferta Stelei, care m-a făcut să ezit puțin, pentru că am simțit o dorință puternică din partea lor de a mă achiziționa. Problema a fost că, în momentul în care am fost sunat de către domnul Stoica, decizia era aproape luată. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă telefonul venea mai devreme.

„O întoarcere în țară ar fi echivalentă cu un eșec pentru mine”
Ai tot avut oferte din România, de la Vaslui și Steaua. De ce este campionatul românesc, pentru tine, o variantă secundară altora?
Eu sunt genul ăla de persoană foarte încăpățânată. Am vrut să mă impun în prima ligă din Franța, să cresc acolo, să demonstrez că pot să evoluez la un nivel înalt. O întoarcere în țară, pentru mine, este echivalentă cu un eșec. Înseamnă că nu am reușit ce mi-am propus în Ligue I.

Victor Pițurcă te-a convocat la națională după o perioadă destul de lungă de absență. Într-un interviu mai vechi spuneai, dezamăgit, că FRF te-a uitat. Ce a însemnat pentru tine să porți din nou tricoul României?
După ce am terminat cu echipa de tineret, unde eram căpitan, am avut o pauză destul de lungă în care am dispărut din vederile oricărui selecționer de națională. Cred că a contat foarte mult și faptul că nu evoluam în prima ligă. Poate că asta e explicația absenței mele. A însemnat enorm să aflu că am fost convocat. La fel vor însemna și următoarele selecții. Odată ce ai îmbrăcat tricoul naționalei, nu mai poți fără el.

„Chițu trebuie să nu se lase furat de val”

Ce sfaturi îi poți oferi lui Chițu care face un pas atât de mare în carieră prin transferul la Valenciennes?
Sincer, în Franța se pune foarte mult accent pe mentalitatea jucătorului. În consecință, Chițu trebuie să rămână serios, să nu se lase furat de val. La 22 de ani tentațiile sunt mari și important este să știi ce vrei de la viață, de la viitor. L-aș sfătui să-i asculte pe antrenorii de la Valenciennes. Acolo este un staff de calitate, pe care l-am avut și eu la Tours și care m-a format ca om.

Vreau să fiu antrenor. Încep încet cu demersu­rile necesare pentru obținerea diplomelor
Claudiu KEȘERU,  atacant Bastia

67 de goluri a marcat atacantul român în Ligue 1, acolo unde a evoluat pentru Angers, Tours, Libourne și Nantes, între 2010 și 2013

Peste cinci ani aș vrea să joc tot în Franța, dar nu știu ce se va întâmpla până atunci
Claudiu KEȘERU,  atacant Bastia

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×